Cât de nocive pentru organism sunt legumele din supermarket
FOTO: Mediafax// Alexandru Solomon
Fără gust, lipsite de
nutrienţi, aţoase şi chiar lemnoase, dar cu aspect frumos, aşa arată
legumele pe care le cumpărăm din comerţ. "Spre deosebire de acum 20 de
ani, legumele pe care le mâncăm au avantaje agronomice: sunt aspectoase,
rezistă în timp şi cresc destul de repede", a declarat, pentru
gândul,
prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului Naţional de
Cercetări Alimentare. Specialistul atenţionează însă că, deşi punctează
la capitolul imagine, legumele nu stau la fel de bine şi la capitolul
beneficii aduse organismului nostru. Practic, legumele nu mai au gust
pentru că provin din soiuri hibrid, speciale pentru seră. "Aceste soiuri
sunt create special de om, prin selecţie artificială, pentru a avea o
producţie mare de legume.
Soiurile pure nu dau producţii mari. Un bun exemplu este soiul
roşiilor "inimă de bou", care sunt gustoase, neaspectuoase şi cărnoase.
Din păcate, acestea se deteriorează rapid şi nu au o producţie mare",
spune prof. dr. Mencinicopschi.
Legumele sunt tratate chimic ca să reziste mai mult
Indiferent dacă sunt de producţie internă sau de export, legumele
sunt fără gust şi nutrienţi. Ele sunt tratate chimic înainte de a ajunge
pe masa noastră, iar substanţele folosite au efecte negative asupra
organismului, provocând intoxicarea ficatului, a rinichilor şi a
sistemului nervos central, avertizează nutriţioniştii.
Astfel, legumele sunt supuse unor tratamente cu pesticide şi
pulverizate cu tot felul de substanţe toxice menite să le mărească
rezistenţa în timp. "Cea mai bună soluţie este să mâncăm fructe şi
legume atunci când este sezonul lor", recomandă Mencinicopschi.
Tabără: Serele din Olanda şi Spania produc sute de tone de legume pe hectar
Piaţa autohtononă este invadată pe timpul iernii de legume aduse din
import. Spania, Olanda, Italia, Turcia, Israelul şi Egiptul sunt ţările
de provenienţă a acestor alimente. "Legumele care se găsesc în această
perioadă a anului sunt în mare parte aduse din ţări aflate în zona
mediteraneană, acolo unde iernile sunt mai blânde. Roşiile şi
castraveţii care se găsesc în pieţe, supermarket-uri şi hipermarket-uri
sunt cu precădere din Turcia, Spania şi Olanda", a declarat, pentru
gândul, Valeriu Tabără, fostul ministru al Agriculturii.
Deputatul susţine că, deşi provin din ţări unde temperaturile sunt
ridicate, roşiile şi castraveţii de import sunt crescute în sere. "În
Olanda şi Spania sunt sere înalte, nu ca în România scunde, unde
dintr-un singur hectar se pot obţine câteva sute de tone de legume", a
mai precizat Tabără.
El spune că roşiile şi castraveţii pe care îi mâncăm în sezonul rece
sunt soiuri speciale pentru sere. "În Germania, de exemplu, se foloseşte
un soi de castraveţi care este altoit cu unul de dovleci. Aceştia sunt
mai sănătoşi, au mai multe substanţe nutritive şi sunt mai rezistenţi la
bolilele specifice acestei legume. Soiul de castraveţi rezultat nu este
tratat cu atât de multe substanţe chimice ca în cazul celor care nu
sunt altoiţi cu dovleci", explică Valeriu Tabără.
Mai mult, contează şi modul în care legumele sunt crescute. De
exemplu, în cazul roşiilor există sere speciale, iar legumele nu mai
cresc în pământ, ci în substanţe nutritive. "În Olanda, de exemplu, sunt
întâlnite serele cu substrat umed. Roşiile obţinute din substrat umed
sunt cele care arată frumos şi sunt mari. Acestea sunt crescute în
substanţe hidroponice, adică substanţe nutritive", povesteşte fostul
ministru al Agriculturii.
Dacă în mod normal, anual se obţine o singură producţie, cu ajutorul
serelor şi a soiurilor speciale se obţin roşii şi castraveţi şi de trei
ori pe an: o dată în sezon şi de două ori în extrasezon.
Ce dezvăluie aspectul unei legume
Nutriţioniştii susţin că legumele cumpărate iarna au un conţinut mai
ridicat de chimicale, comparativ cu cele pe care le cumpărăm în sezonul
cald. Mencinicopschi recomandă achiziţionarea legumelor importate din
ţări apropiate României. Motivul? Acestea sunt tratate mai puţin cu
substanţe care să le ajute să reziste trasportului. "Din păcate,
aspectul unui aliment nu ne poate spune dacă conţine sau a fost tratat
cu foarte multe substanţe chimice, doar rezultatele de laborator pot
arăta acest fapt", spune profesorul.
Cum să păstrezi legumele iarna
Cartofii, morcovii, ceapa şi usturoiul sunt legume care pot
supravieţui chiar şi în timpul sezonului rece, important este modul de
depozitare. Prof. dr. Mencinicopschi recomandă ca acestea să fie ţinute
în locuri răcoroase. "Morcovii pot fi depozitaţi într-o lădiţă cu nisip,
iar cartofii - îngropaţi în pământ, iar atunci când îi vom scoate vor
arăta ca proaspăt cultivaţi".
Dacă nu sunt depozitaţi corespunzător, cartofii pot deveni toxici pentru organism atunci când încep să încolţească.
Pentru a evita efectele negative ale acestora trebuie înlăturate
toate porţiunile înverzite şi încolţite. Partea galbenă din cartof care
rămâne este sigură pentru consum.